A fost lansată campania “16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază pe gen”

Winrock International, în parteneriat cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Misiunea în Moldova, Gender Centru, Amnesty International, Corpul Păcii, „Casa Mărioarei” şi Asociaţia Avocaţilor Americani/Iniţiativa Juridică pentru Europa Centrală şi Eurasia (ABA/CEELI) a anunţat, joi, 23 noiembrie, lansarea activităţilor în Moldova în cadrul campaniei internaţionale „16 zile de acţiuni împotriva violenţei în bază de gen”. Directorul de proiect Winrock International în Moldova, David Blood, a menţionat că violenţa bazată pe gen în R. Moldova, precum şi în multe alte ţări este o problemă prea rar recunoscută public. Campania are drept scop stimularea discuţiilor pe marginea subiectului pe care multe persoane evită să-l abordeze. Printr-un program integrat ce include traininguri, mese rotunde şi evenimente media, campania va sensibiliza opinia publică despre fenomenul violenţei împotriva femeilor şi consecinţele acestuia şi va promova dialogul public şi privat despre modalităţile de eliminare a tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor. Activitatea are drept scop reducerea traficului de fiinţe umane în Moldova prin crearea oportunităţilor pentru un viitor mai bun pentru femeile de vârsta 16-25 ani prin programe integrate de dezvoltare a posibilităţilor economice şi de prevenire a situaţiilor de criză, servicii de consultanţă şi o reţea complexă de servicii de asistenţă prin intermediul Centrelor regionale de susţinere. Campania „16 zile” a fost iniţiată în 1991 de Women's Global Leadership Institute. Participarea organizaţiei Winrock la această campanie în R. Moldova este susţinută financiar de USAID şi Misiunea OSCE în Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.