Fundația pentru o Democrație Modernă, o inițiativă a unui grup de experți și lideri de opinie din Republica Moldova, ce împărtășesc valori de centru-stânga în spirit pro-european, a fost lansată luni, 2 octombrie, la Chișinău,, transmite IPN cu referire la un comunicat al Fundației.
Cristina Balan, președintele FDM, a declarat că noua organizație are un obiectiv important de a contribui la dezvoltarea societății civile și a clasei politice din Moldova, prin asigurarea unei platforme largi de dialog și resetarea percepțiilor legate de natura și scopurile politicii de centru-stânga. ”Alături de experții și liderii de opinie din Republica Moldova, care împărtășesc aceleași viziuni progresiste și valori europene, ne propunem să identificăm, să adaptăm și să facilităm implementarea celor mai bune practici occidentale, care ne vor ajuta să scoatem Republica Moldova din starea de veșnică tranziție și să o ducem în rândul statelor occidentale dezvoltate. Pentru aceasta, avem nevoie de implicarea tuturor celor care nu sunt indiferenți de ce se întâmplă în țara noastră”, a spus Cristina Balan.
Președinta FDM a mai adăugat că Fundația și-a propus să vorbească deschis cu partenerii străini atât despre reușitele Moldovei pe calea integrării europene, cât și despre restanțe. ”Ne propunem să fim cei care vom transmite semnalele venite de la partenerii externi. Deja avem multe reacții de care trebuie să ținem cont, să le analizăm și să le facem publice cu orice ocazie”, a adăugat Cristina Balan.
Principalele proiecte FDM, atât pe plan intern, cât și extern, vor fi de formare pentru factori politici și decizionali, în special pentru tânăra generație de lideri de centru-stânga, schimburi de experiență cu fundații internaționale, dezvoltarea de rapoarte și analize, organizarea de conferințe și dezbateri pe teme de actualitate.
Vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, formațiune care se poziționează pe eșichierul de centru-stânga, a salutat lansarea acestei inițiative, Fundația pentru o Democrație Modernă fiind prima organizație neguvernamentală din Republica Moldova care ia la baza activității sale o ideologie. ”Este un proiect care vine în premieră, pentru a educa valorile social-democrate în societatea moldovenească. În Moldova mai persistă ideea că social-democrația este o emanare a fostului sistem comunist. Or, social-democrația are idei și valori proprii, care s-au conturat printr-o luptă grea pe parcursul istoriei. Și pe plan extern, contribuția FDM o văd de importanță majoră pentru a ajuta Moldova pe calea sa europeană”, a punctat vicepreședintele PDM.
Istoricul și comentatorul politic, Anatol Țăranu, a salutat, de asemenea, lansarea Fundației, opinând că experiența Germaniei sau a României în acest domeniu ar putea fi aplicată cu succes și în Moldova. ”Dacă veți ține cont de obiectivele propuse, aveți posibilitatea să ajutați foarte mult la promovarea social-democrației din Moldova. Suntem o țară săracă, în care social-democrația nu își joacă rolul pe deplin. Atunci când vom avea partide social-democrate autentice puternice, țara noastră nu va mai fi codașă în Europa. Cu regret, nu avem prea mulți experți în domeniu, iar o expertiză veritabilă în acest sens este binevenită”, a afirmat Țăranu.
Lansarea Fundației a fost salutată și de reprezentanții mediului academic ”Este plauzibil mesajul promovat de noua Fundație că locul Republicii Moldova este în UE și cu toții visăm ca țara noastră să devină o vitrină strălucitoare a UE”, a spus Prorectorul Universității de Studii Europene din Moldova, Valeriu Cerba.