A fost lansat noul Program de Ţară privind Munca Decentă pentru anii 2012-2015

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în comun cu partenerii sociali şi internaţionali, îşi propune să elaboreze mai multe politici care să îmbunătăţească situaţia pe piaţa muncii. Noul Programul de Ţară privind Munca Decentă pentru anii 2012-2015 a fost lansat marţi, 24 iulie, în cadrul unei conferinţe cu participarea reprezentanţilor patronatului, sindicatelor şi Organizaţiei Internaţionale a Muncii, transmite Info-Prim Neo. Experţii au remarcat faptul că în Moldova rata de ocupare în câmpul muncii a scăzut de la 54,8% în 2000 la 38,5% în 2010. Aceasta înseamnă circa 420 de mii locuri pierdute în doar 10 ani. Pentru depăşirea deficienţelor atestate pe piaţa muncii ministerul de ramură a elaborat Strategia de Ocupare pe termen lung, pentru 2007-2015, urmând formatul Strategiei Europene de Ocupare. Strategia îşi propune ca obiectiv o mai bună coerenţă între politicile economice şi sociale în ţară şi protecţia socială a persoanelor vulnerabile. Reformele propuse sunt implementate în conlucrare cu patronatele şi sindicatele. Programul de Ţară se va concentra supra unei guvernări mai bune a pieţei muncii, a promovării muncii decente, a oportunităţilor de ocupare şi asupra unui sistem mai bun de protecţie socială. Totodată, se va institui un mecanism eficient de soluţionare a conflictelor de muncă. Un alt obiectiv fixat în program ţine de elaborarea unui cadru regulator cu capacităţi instituţionale sporite de gestionare eficientă a migraţiei de muncă şi prevenire a exploatării prin muncă. Programul de Ţară mai prevede şi oportunităţi mai bune de muncă pentru tineri. De asemenea, vor fi elaborate politici de dezvoltare a sistemului de securitate socială.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.