Postul vamal și de trecere a frontierei Sculeni a fost inaugurat joi după ce a fost modernizat în cadrul Proiectului RMCO, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României. A fost extinsă de două ori suprafața postului, ceea ce va spori capacitatea operațională și va asigura o infrastructură adaptată la condițiile actuale. De asemenea, Postul vamal Sculeni a fost dotat cu echipamentele necesare pentru desfășurarea activității optime a funcționarilor, cu echipamente de control vamal modern, inclusiv sistemul staționar de scanare X-rąy a mărfurilor și mijloacelor de transport, transmite IPN.
În cadrul evenimentului de inaugurare, directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan, a menționat faptul că, în cadrul proiectului de modernizare, Postul vamal Sculeni a beneficiat de cea mai mare investiție și lucrări de înaltă complexitate pentru extinderea și reconstruirea în totalitate a acestuia.
Au fost efectuate lucrări de infrastructură aferente postului vamal de frontieră, care s-au efectuat pe sensul de ieșire/intrare din/în țară. S-au construit șase piste noi de control vamal, iar astfel numărul acestora a ajuns la 14 – 7 piste la intrare în țară și 7 la ieșire. De asemenea, au fost construite pavilioane și copertine, au fost reabilitate drumuri de acces și s-au construit platforme de scanare și pereți de protecție pentru scanerul mobil construite. Au fost reabilitate și modernizate clădirea administrativă, sistemul de marcaj și semnalizare, sistemul de iluminare exterioară etc.
Suprafața postului a fost extinsă de la 2,3 hectare inițial până la suprafața de 4,86 hectare.
Totodată, cu suportul financiar al Uniunii Europene, prin intermediul Organizației Internaționale pentru Migrație, a fost implementat sistemul de supraveghere video și au fost instalate panouri informative LED, care vor difuza informații pentru călători privind noua legislație vamală și regulile de traversare a frontierei.
Costul lucrărilor realizate în cadrul Postului Sculeni au constituit peste 135 de milioane de lei.
„Obiectivul general al Proiectului RMCO vizează modernizarea posturilor vamale de la frontiera moldo-română și îmbunătățirea condițiilor de efectuare a controlului vamal conform cerințelor internaționale, ceea ce va spori eficiența instituțională și operațională, prin facilitarea comerțului internațional și fluidizarea traficului transfrontalier de mărfuri și călători”, precizează Serviciul Vamal.