A fost extins termenul de implementare a Legii privind principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător

Parlamentul a decis vineri, 20 iulie, extinderea termenului de implementare şi intrare în vigoare a Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător. Amânarea a fost explicată prin nerespectarea prevederilor calendarului de implementare a legii. Termenul implementării şi intrării în vigoare a fost extins din luna august curent până la 1 ianuarie 2008. Legea stabileşte 3 etape de implementare. Astfel, pe parcursul etapelor I şi II autorităţile urmau să revizuiască legislaţia de specialitate, să elaboreze propuneri de modificare a acesteia, precum şi să prezinte Parlamentului rapoartele vizate către 26 decembrie 2006 şi, respectiv, 26 martie 2007. La cea de-a treia etapă, propunerile menţionate urmau să fie examinate şi aprobate de Guvern, cu prezentarea în Legislativ până la 26 mai. Niciuna din prevederile acestui calendar nu au fost respectate. Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător are menirea de a asigura transpunerea principiilor de reglementare a activităţii de întreprinzător în legislaţia în vigoarea prin revizuirea acesteia şi formarea premiselor legale pentru respectarea aceloraşi principii în cadrul procesului legislativ pe viitor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.