A fost elaborat un mecanism nou de calcul a compensaţiilor la căldură
Direcţia Generală Economie, Finanţe şi Relaţii Patrimoniale (DGEFRP) din cadrul Consiliului municipal Chişinău (CMC) a elaborat proiectul unui mecanism nou de acordare a compensaţiilor nominative la căldură pentru păturile socialmente vulnerabile.
La începutul anului, la momentul aprobării majorării tarifului la energia termică, de la 233 la 540 de lei pentru o gigacalorie, CMC a aprobat achitarea din bugetul local a diferenţei la tarif nu doar pentru cei nevoiaşi, ci pentru toţi consumatorii. Decizia a fost justificată prin lipsa unei metodologii de calculare a compensaţiilor pentru energia termică.
Şefa DGEFRP, Aurelia Porumbescu spune că proiectul metodologiei a fost avizat de celelalte subdiviziuni ale CMC şi aşteaptă să fie examinat şi aprobat de noii consilieri municipali. Acesta este un mecanism absolut nou, elaborat de specialiştii locali, care presupune acordarea compensaţiilor în funcţie de nivelul veniturilor medii ale familiilor şi cantităţile de gigacalorii consumate. Compensaţiile pentru consumul de energie termică al păturilor socialmente vulnerabile vor fi achitate din contul mijloacelor suplimentare transferate de autorităţile locale distribuitorului de căldură, SA „Termocom”. Sursa citată nu a menţionat valorile reale ale compensaţiilor ce se propun.
Deşi nu este exclus că CMC ar putea aproba noul mecanism de calcul în viitorul apropiat, Aurelia Porumbescu admite că cel mai probabil în sezonul curent de încălzire acesta nu va putea fi implementat din cauza volumului mare de lucru pentru pregătire, inclusiv de documentare şi informare a populaţiei. Potrivit ei, Biroul Naţional de statistică nu dispune de informaţii despre veniturile fiecărei persoane în parte, astfel că cei care vor depune cereri pentru acordarea compensaţiilor vor trebui să prezinte un şir întreg de documente care să confirme veniturile mici.
Autorităţile locale se obligă să elibereze gratuit actele necesare pentru acest proces, în schimb cele obţinute de la autorităţile centrale vor trebui plătite de potenţialii beneficiari. Aurelia Porumbescu spune că aspiranţii la compensaţii vor trebui să facă dovada că nu au automobil şi că membrii au familiei nu se găsesc la muncă peste hotare.
Diferenţa de la majorarea tarifului la energia termică urma să fie achitată de bugetul local doar pentru sezonul trecut de încălzire. Între timp această decizie s-a dovedit a fi prea costisitoare pentru bugetul local, care la moment datorează Termocom cca 151 mil. lei.
Noua administraţie locală nu s-au pronunţat deocamdată referitor la modul în care populaţia va achita în următorul sezon de încălzire tariful la căldură.