A fost creat Fondul Provocările Mileniului Moldova

Printr-o decizia a sa cabinetul de miniştri a creat instituţia publică Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM - Moldova) şi a aprobat statutul acestuia şi componenţa nominală a Consiliului de observatori al FPM - Moldova, transmite Info-Prim Neo. FPM - Moldova va acţiona în numele guvernului în procesul de implementare a programului de ţară Compact, semnat de R. Moldova cu Corporaţia americană Provocările Mileniului, va exercita drepturile executivului privind managementul, supravegherea, monitorizarea şi evaluarea programului. Această entitate urmează să aibă autonomie de decizie, inclusiv abilităţi de a semna documente din nume propriu cu contractorii şi prestatorii de servicii de consultanţă, contracte de muncă cu salariaţii, precum şi de a deschide conturi în instituţiile financiare, alte funcţii. Obiectivul principal al FPM - Moldova constă în oferirea de asistenţă guvernului în realizarea Acordului de grant pentru programul Compact, altor acorduri care vor fi semnate cu instituţiile financiare şi alţi donatori, ce ar putea veni cu cofinanţări în acest program. Corporaţia americană Provocările Mileniului a oferit Moldovei, în baza Acordului semnat la 22 ianuarie 2010, 262 mln dolari pentru realizarea programului Compact. Acesta are două componente: reabilitarea drumurilor şi tranziţia la o agricultură performantă prin dezvoltarea sistemului de irigare. Organul superior de conducere al FPM –Moldova va fi Consiliul de observatori (CO). Consiliul include 9 persoane dintre care 5 membri ai guvernului şi 4 membri reprezentând sectorul privat şi societatea civilă Astfel, în componenţa CO al FPM - Moldova, potrivit, deciziei executivului, au intrat prim-ministrul Vlad Filat, preşedinte al CO, Victor Bodiu, ministru de stat, vicepreşedinte al CO, ministrul finanţelor Veaceslav Negruţă, ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor Anatol Şalaru, ministrul mediului Gheorghe Şalaru. Sectorul privat şi societatea civilă sunt reprezentate în CO de Dinu Armaşu, director executiv al Asociaţiei Investitorilor Străini, Valeriu Prohniţchi, director al Centrului analitic Expert - Grup, Sergiu Neicovcen – director executiv al Centrului Naţional de Asistenţă şi Informare a organizaţiilor neguvernamentale Contact şi Andrei Isac, director executiv al Centrului regional de mediu (REC Moldova). Aceşti patru membri ai CO vor activa pe un termen de până la un an.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.