Comisia pentru Situații Excepționale a decis crearea unui Centru de coordonare a asistenței externe pentru eliminarea consecințelor pandemiei COVID-19, sub egida Cancelariei de Stat, transmite IPN.
Potrivit premierului Ion Chicu, există deja mai multe propuneri de ajutor umanitar pentru a elimina consecințele pandemiei de COVID-19, dar și numeroase adresări din partea autorităților publice locale, și alte instituții pentru asemenea ajutor.
„Pentru a coordona toată această asistență și procesul de examinare a solicitărilor și de comunicare cu potențialii donatori se creează acest Centru”, a declarat premierul după ședința de miercuri a Comisiei pentru Situații Excepționale.
În altă ordine de idei, Ion Chicu a menționat că, pe perioada stării de urgență, a fost „înghețat” procesul de acordare a cetățeniei Republicii Moldova, pentru că nu toate instituțiile implicate în acest proces activează în regim normal. El a spus că nu este vorba despre cetățenia acordată prin investiții, legea care permite acest lucru fiind suspendată până în luna septembrie. În condițiile stării de urgență, va fi înghețat atât procesul de recepționare a cererilor, cât și aprobare a cererilor înaintate privind cetățenia.