A fost constituită o nouă fracţiune în CMC

Consilierul municipal Oazu Nantoi, ales pe listele Partidului Democrat (PDM), s-a asociat cu aleşii locali ai Partidului Umanist, Serghei Cireş şi Oleg Onişcenco şi au constituit fracţiunea umanist-democrată a Consiliului municipal Chişinău. Oazu Nantoi a motivat de la tribună gestul celor trei prin interesul de a fi cât mai eficienţi în faţa alegătorilor. „Valorile umanist-democrate sunt atât de atrăgătoare încât, în perspectiva anului 2009, când plecarea Partidului Comunist de pe arena politică va fi una inevitabilă , vor veni mai mulţi oameni în fracţiunea noastră”, a menţionat sursa citată. Oazu Nantoi a făcut parte, iniţial, din fracţiunea democrată, alături de consilierii Alexandru Tănase, Galina Talai şi Vladimir Coteţ. În luna septembrie cei trei au anunţat că părăsesc rândurile PDM şi că ies, totodată, din fracţiunea democrată a CMC. Ulterior aceştia au constituit fracţiunea liberal-democrată. La 11 octombrie Vlad Coteţ a fost ales viceprimar de Chişinău. Partidul Umanist din Moldova (PUM) anunţă într-un comunicat de presă că va convoca sâmbătă, 8 decembrie, Congresul II Extraordinar al partidului. Pe ordinea de zi figurează schimbarea denumirii partidului, precum şi promovarea de noi cadre în conducerea partidului. Oazu Nantoi nu a făcut declaraţii privind posibila aderare la PUM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.