Guvernul a aprobat Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030”. Documentul reprezintă viziunea strategică pentru dezvoltarea Republicii Moldova în următorii șapte ani. Autoritățile își propun să realizeze proiecte emblematice care vor schimba fundamental calitatea vieții și vor accelera dezvoltarea economiei, transmite IPN.
Printre proiecte se numără autostrada Chișinău-Iași și cel puțin cinci poduri rutiere între Republica Moldova și România: la Giurgiulești, Leova, Cantemir, Ungheni și Nisporeni. Proiectele mai prevăd două spitale regionale în Bălți și Cahul; instituții medicale raionale moderne; școli și licee model în toate orașele-poli; sisteme de canalizare și stații de epurare noi sau reabilitate în fiecare localitate cu peste 15 mii de locuitori.
Conform Strategiei, va fi asigurată implementarea unor politici orientate spre dezvoltare care susțin activitățile productive, crearea de locuri de muncă decente, antreprenoriatul, creativitatea și inovația, creșterea întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv prin accesul la servicii financiare.
„Strategia „Moldova Europeană 2030” este un document vizionar, dar cu acțiuni concrete și realizabile, fiind ancorată în programele de finanțare planificate pentru Republica Moldova în următorii ani”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.
În perioada iulie-august 2022, proiectul Strategiei a fost consultat public. Peste 300 de propuneri au fost recepționate și analizate de Cancelaria de Stat. În perioada următoare, Strategia va fi discutată și propusă spre adoptare Parlamentului Republicii Moldova.