A fost aprobat calendarul eliminării restanţelor în implementarea Acordului de Asociere

A fost elaborat şi aprobat calendarul eliminării restanţelor în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Fiecare autoritate urmează să raporteze despre problemele existente şi măsurile întreprinse pentru eliminarea întârzierilor. Despre aceasta a comunicat executivul într-un comunicat de presă după şedinţa Comisiei Guvernamentale pentru Integrare Europeană, transmite IPN.

Premierul Pavel Filip a salutat reconfirmarea angajamentului Uniunii Europene pentru aprofundarea asocierii politice şi integrării economice, precum şi reiterarea susţinerii pentru implementarea reformelor. Pavel Filip a menţionat că priorităţile Guvernului, expuse şi în scrisoarea pe care i-a adresat-o preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, coincid cu recomandările exprimate în Concluziile Consiliului de Afaceri Externe.

În cadrul şedinţei a fost examinat stadiul actual al îndeplinirii obiectivului de înlăturare a restanţelor în realizarea Planului Naţional de Acţiuni privind implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.

Totodată, s-a decis ca şedinţele Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană să fie organizate săptămânal, după fiecare şedinţă ordinară de Guvern.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.