A fost actualizat programul legislativ pentru realizarea angajamentelor, prevăzute de AA

Un număr de 109 acte legislative sau modificări şi completării la cele în vigoare  au fost incluse în proiectul modificărilor la Hotărârea Parlamentului din 9 iulie 2015, aprobat de Guvern. Această decizie vizează Programului legislativ de realizare a angajamentelor ce rezultă din Acordul de Asociere (AA), semnat cu UE şi presupune transpunerea unor prevederi ale legislaţiei europene în actele legislative naţionale, transmite IPN.

Guvernul a actualizat acest Program în baza propunerilor prezentate de către instituţiile publice, responsabile de implementare.  

„Pe de o parte, continuăm, astfel, corelarea agendelor Guvernului şi Parlamentului care, sperăm, va facilita planificarea procesului de armonizare a legislației şi obţinerea unor progrese în implementarea acguis-ului comunitar. Pe de altă parte, acestea au precizat termenele de implementare şi autoritățile responsabile”, a menţionat premierul Pavel Filip.

Programul legislativ vizează perioada anului 2016.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.