A fost acceptată amânarea pachetului III energetic până în anul 2020
Consiliul Ministerial al Comunităţii Energetice a acceptat joi,18 octombrie, derogarea în timp pentru Pachetul energetic III al UE în Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo.
Consiliul Ministerial s-a întrunit la Budva, Muntenegru. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, la reuniune au fost apreciate pozitiv progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea Tratatului comunităţii energetice.
Republica Moldova a solicitat suport pentru aprobarea derogărilor în timp pentru transpunerea şi implementarea Directivei 2009/73/EC pentru sectorul de gaze naturale. Derogarea vizează articolul 9 al Directivei, ce prevede separarea activităţilor de transport de cele de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale. Termenul limită solicitat pentru Republica Moldova este anul 2020. Părţile contractante au susţinut solicitarea oficială a Republicii Moldova, decizia respectivă a Consiliului Ministerial urmează a fi formalizată în timpul cel mai apropiat.
Totodată, Consiliul Ministerial a decis crearea unui grup de lucru comun, format din experţi ai Uniunii Europene, Republicii Moldova şi Ucrainei, în vederea facilitării implementării Pachetului energetic III de către aceste ţări.
Comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, a a solicitat ţărilor membre şi Secretariatului Comunităţii Energetice să acorde tot sprijinul necesar Republicii Moldova în consolidarea securităţii sale energetice, cu aprobarea inclusiv a deciziilor relevante în acest sens.
Comunitatea Energetică Europeană este o asociaţie între statele Uniunii Europene şi cele din Europa de Sud-Est, care are ca scop crearea unei pieţe pan-europene a electricităţii şi gazului, ce ar include Uniunea Europeană şi aceste ţări.