A eşuat o navă maritimă sub pavilion moldovenesc
La data de 19 decembrie 2009, ora 22:00, nava maritimă ARAS 1, înregistrată sub pavilionul de stat al Republicii Moldova, dar care se află în proprietatea unei companii străine („Nagrand Shipping Co. Ltd.”), a eşuat în regiunea plajei din oraşul Soci (Federaţia Rusă), unde era ancorată, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al guvernului Republicii Moldova.
Nava staţiona din data de 17 decembrie în aşteptarea îmbunătăţirii condiţiilor meteorologice.
La bordul navei se aflau 13 membri ai echipajului (8 cetăţeni ai Ucrainei şi 5 cetăţeni ai Federaţiei Ruse). Aceştia au fost salvaţi de către Serviciul special de căutare şi salvare pe mare din Federaţia Rusă. Tuturor membrilor echipajului li s-a acordat ajutor şi asistenţă medicală. În acest moment, marinarii se află în afara oricărui pericol.
Tipul navei este cargou de transportare a mărfurilor generale, tonajul fiind de 3943 tone. Nava nu avea marfă la bord.
La bordul navei se află 37 tone de motorină care urmează a fi evacuată de către serviciile pentru situaţii de urgenţă. De menţionat că mediul ambiant nu a avut de suferit ca urmare a naufragiului navei.
Nava se află sub supravegherea tehnică a societăţii de clasificare „Ucrainean Register of Shipping”.
Nava are asigurare, care va acoperi cheltuielile pentru lucrările de salvare şi alte cheltuieli legate de accident.
Prim-ministrul Vlad Filat a fost informat operativ despre cele întâmplate. La intervenţia prim-ministrului, serviciile responsabile ale Republicii Moldova au luat legătură cu autorităţile ce investighează cazul.
Se ţine legătură permanentă cu autorităţile portului Soci, precum şi cu proprietarul navei şi membrii echipajului.
În misiune de serviciu la Soci s-a deplasat adjunctul căpitanului Portului Giurgiulesti, Alexandru Moldovan.
La momentul actual, în Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova sunt înregistrate 435 nave, majoritatea proprietarilor fiind de peste hotare.