A doua victorie pentru handbaliştii moldoveni
Selecţionata masculină de handbal a Moldovei a învins naţionala Azerbaidjanului, scor 36-28, în cel de-al doilea meci din cadrul primei grupe preliminare a Campionatului European „Challenge Trophy”, transmite Info-Prim Neo. Partida s-a jucat sâmbătă, 31 octombrie, în sala Complexului Sportiv „Olimpus” din Chişinău.
Cel mai bun marcator în echipa gazdă a fost din nou Alexandru Pervanciuc, autor a 9 goluri.
Antrenorul Moldovei, Ruslan Verejan, a folosit următorii jucători: Alexandru Pervanciuc, Butenco, Lucaşov, Alexei Pervanciuc, Ursuleac, Timuş, Cobzev, Lollo, Staricov, Andreev, Boreţ, Neniţă, Petricheev, Vacaruc.
În celălalt meci al grupei, Georgia a surclasat Armenia, scor 44-19.
Graţie golaverajului mai bun, Georgia a preluat şefia în clasamentul grupei, Moldova ocupă locul secund, în timp ce Azerbaidjan şi Armenia, fără nici un punct împart locurile 3-4.
Ultimele partide se vor juca duminică, 1 noiembrie, după programul: Georgia – Moldova, Armenia – Azerbaidjan.
Învingătoarea grupei va întâlni în meciul final câştigătoarea perechii Malta – Finlanda, la Linz, Austria, pe 23 ianuarie, în cadrul Campionatului European 2010, notează Info-Prim Neo.