A devenit vacant un mandat de deputat
Deputatul din partea Alianţei „Moldova Noastră” Ion Ciontoloi a renunţat la mandatul său, iar Parlamentul a luat act despre această decizie la prima şedinţă din sesiunea de toamnă din 4 octombrie şi a declarat vacant un mandat de deputat.
Ciontoloi a renunţat la mandat în favoarea celui de preşedinte al raionului Căuşeni, funcţie în care a fost ales în urma alegerilor locale din 3 iunie.
Următorul, al 36-lea la număr pe lista electorală a fostului Bloc „Moldova Democrată”, este ex-viceprimarul capitalei Anatol Ţurcanu, care în prezent deţine funcţia de vicedirector al Agenţiei pentru Construcţii şi Dezvoltarea Teritoriului.
Solicitat de Info-Prim Neo să spună dacă va renunţa la funcţia pe care o deţine sau la mandatul de deputat, Ţurcanu a declarat că încă nu a decis, mai ales că nu a fost anunţat oficial despre această chestiune.