A decedat fiica lui Igor Cuciuc. Tragedia s-a produs la Balul Bobocilor

Fiica interpretului de muzică populară, Igor Cuciuc, a decedat vineri seara. Andreea, singurul copil al familiei Cuciuc, a murit în condiții deocamdată neclare, în timpul unei petreceri, transmite IPN.

Potrivit informațiilor publicate de colegii fetei pe rețele de socializare, Andreea ar fi petrecut alături de colegi la Balul Bobocilor, într-un local din sectorul Botanica al capitalei. Brusc Andreea s-ar fi simțit rău, iar colegii au chemat ambulanța.

„A decedat, nu avea respirație. După Balul Bobocilor ne-am dus să petrecem. Am dansat, ne-am distrat. Am ieșit afară și toți colegii erau în jurul Andreei. Colegii îi făceau respirație artificială. A venit apoi ambulanța. Medicii au încercat să o resusciteze, dar nu au reușit”, a menționat pentru perfecte.md unul dintre colegii Andreei Cuciuc, student la colegiul „Ștefan Neaga”.

Andreea Cuciuc și-a început cariera muzicală de la o vârstă fragedă. A devenit cunoscută când a lansat împreună cu tatăl ei piesa „Îmi iubesc familia”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.