A căzut în puţul unui ascensor

Un bărbat de 38 de ani a ajuns la spital cu traumatisme grave după ce a căzut în puţul unui ascensor, de la aproximativ 5 metri înălţime. Incidentul s-a produs la un depozit din strada Columna din capitală, transmite Info-Prim Neo. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Eufalia Negreaţă, a comunicat că bărbatul a suferit traumatism asociat şi şoc traumatic, fiind internat la Spitalul de Urgenţă. În luna mai un tânăr de 17 ani a ajuns la reanimare după ce a căzut de la etajul patru în puţul unui ascensor, la o întreprindere din sectorul Ciocana. În timpul căderii, tânărul s-a agăţat cu piciorul într-un cablu şi a stat atârnat cu capul în jos aproape 20 de minute. În capitală aproape jumătate din lifturi au termenul de exploatare expirat. Peste 1000 din ascensoare ar trebui schimbate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.