A căzut de pe acoperiş

Un tânăr în vârstă de 25 de ani a decedat în urma căderii de pe acoperişul unui bloc locativ în timp ce muncea la construcţia unei mansarde. Comisarul de poliţie al sectorului Râşcani, Valentin Cucoş, a declarat pentru Info-Prim Neo, că tânărul pe nume Serghei Puroi, născut în anul 1990, efectua lucrări de construcţie a unei mansarde pe acoperişul unei case cu 5 etaje şi a lunecat de pe ea. „A lunecat de pe acoperiş şi a suferit leziuni foarte grave, în urmă cărora a decedat. Acum este deschisă o anchetă pe numele maistrului care a organizat aceste lucrări, din cauză că nu au fost respectate regulile de securitate la locul de muncă”, a menţionat comisarul. Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional Ştiinţifico Practic Medicină de Urgenţă ( CNŞPMU) din municipiul Chişinău, Petru Craveţ a confirmat că pacientul a fost adus în secţia de reanimare cu politraumatism şi cu o traumă cranio-cerebrală deschisă. „Pacientul mai avea contuzie cerebrală şi comă traumatică profundă. El a fost adus în secţia de reanimare a CNŞPMU, unde au fost luate măsurile necesare de restabilire a funcţiilor vitale ale organismului. Traumele obţinute, însă, s-au dovedit foarte complicate, iar tânărul a decedat în sala de reanimare”, a explicat Petru Craveţ. Incidentul a avut loc pe strada Dumitru Răşcanu din Chişinău, acesta fiind al doilea accident la locul de muncă înregistrat în ultimele 24 de ore. Medicii de gardă au fost alertaţi asupra cazului la ora 15.33.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.