A ajuns din aulă în celulă, pentru trafic de droguri

Un student a fost reţinut în flagrant în timp ce încerca să comercializeze circa un kilogram de substanţe stupefiante. Reţinerea s-a desfăşurat pe peronul Autogării de nord de pe Calea Basarabiei, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Comisariatului General de Poliţie (CGP), studentul, în vârstă de 21 de ani, a Facultăţii de Drept a Colegiului „Prometeu” din or. Soroca, este originar din s. Crişcăuţi, Donduşeni. El a venit în capitală pentru a vinde 900 gr de cânepă, fără să ştie că este filat de angajaţii CGP şi ai Comisariatului de Poliţie al sectorului Ciocana. El a fost reţinut în timpul „tranzacţiei”. Audiat de politie, studentul, viitor jurist, a declarat că a procurat substanţa narcotică la preţul de 150 lei paharul. Poliţia a întreprins un şir de acţiuni investigativ-operative pe marginea acestui caz, în urma cărora a fost reţinut principalul furnizor, în vârstă de 33 ani, domiciliat în s. Horodişte, Donduşeni. În urma percheziţiei efectuată la domiciliul acestuia, a fost ridicată o cantitate de aproximativ 20 de pahare de cânepă, pregătite pentru desfacere. Bărbatul planta şi comercializa cânepa de 2 ani, fiind totodată şi consumator de droguri, iar clienţii săi erau tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani. Pe acest caz a fost iniţiata un dosar penal, pentru trafic de droguri, studentul riscând să facă până la 8 ani de puşcărie. De la începutul anului au fost înregistrate 787 de infracţiuni ce ţin de consumul, prepararea şi comercializarea drogurilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.