A adormit cu reșoul pornit și a murit

Un bărbat din satul Izbiște, Criuleni, a decedat după ce a lăsat reșoul pornit și a adormit. Din cauza supraîncălzirii aparatului electric, hainele victimei au luat foc, provocând incendiul, transmite IPN.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că apelul la 112 a fost recepționat marți seara. Potrivit informațiilor, incendiul care a izbucnit în casă s-a stins până la apelarea echipelor specializate.

La fața locului, a fost depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 60 de ani. Potrivit cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că bărbatul decedat ar fi lăsat reșoul electric conectat lângă el, în timp ce dormea. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.

În acest context, pompierii avertizează repetat cetățenii că nerespectarea regulilor antiincendiare, la utilizarea aparatelor electrice de încălzit și a altor surse, poate avea urmări fatale.

IGSU a înregistrat de la începutul acestui an 1532 de incendii, soldate cu decesul a 91 de persoane, inclusiv trei minori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.