A 11-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere cu UE va avea loc pe 6-7 aprilie

Cea de-a 11 Reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană va avea loc în zilele de 6-7 aprilie, la Strasbourg. Principalul subiect de pe agenda reuniunii ține de provocările de securitate regională pentru Republica Moldova în contextul invaziei rusești în Ucraina și al crizei umanitare, transmite IPN.

La reuniune vor fi abordate asistența macrofinanciară a UE și implementarea Planului de redresare economică post-COVID-19 pentru Republica Moldova, dar și securitatea energetică în țara noastră în contextul situației din Ucraina. Un alt subiect din program este continuarea integrării europene a Republicii Moldova. Urmează a fi prezentată o inițiativă privind aprofundarea cooperării parlamentare structurale pe teme de interes reciproc, se arată într-un comunicat de presă.

Reuniunea se va desfășura cu participarea Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) și a Subcomisiei pentru securitate și apărare ale Parlamentului European.

În seara zilei de miercuri, 6 aprilie, cei doi copreședinți ai Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, Mihail Popșoi și Siegfried Mureșan, vor susține o conferință de presă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.