98% din deţinătorii de carduri le utilizează pentru a scoate banii din bancomate

Peste 98% dintre deţinătorii de carduri bancare din Moldova le utilizează preponderent pentru a scoate banii din bancomate şi nu pentru a plăti pentru mărfuri şi servicii sau alte tranzacţii, a constatat la o conferinţă de presă Emma Tăbârţă, viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, citată de Info-Prim Neo. Potrivit Emmei Tăbârţă, oamenii nu cunosc avantajele plăţilor fără numerar şi de acea nu au încredere în acest sistem. „Aceste instrumente de plată asigură o securitate sporită a banilor. Cardurile bancare, chiar dacă se întâmplă să fie sustrase, pot fi restabilite, iar banii nu se pierd deoarece poate fi blocat accesul în cont printr-un simplu telefon dat la bancă”, a menţionat Emma Tăbârţă. Potrivit viceguvernatorului BNM, efectuarea plăţilor prin intermediul cardurilor bancare oferă avantaje şi economiei naţionale în ansamblu. Prin micşorarea masei monetare este combătură inflaţia. De asemenea tranzacţiile devin mai transparente, astfel reducându-se şi procentul economiei neobservate. Cosmin Vladimirescu, director regional Master Card pentru România şi Republica Moldova, a spus că o atare situaţie, când un număr tot mai mare de cetăţeni dispun de carduri bancare, iar plăţile se fac preponderent în numerar, a fost atestată în anumite perioade şi în alte ţări. „Totul se explică prin faptul că oamenii cunosc doar în linii mari despre avantajele cardurilor bancare la efectuarea plăţilor. Cel ce deţine card bancar poate efectua plăţile pe gratis, adică plăteşte doar serviciul sau marfa procurată, nu se adaugă niciun procent la plată. Se vor organiza o serie de seminare educative şi primul din această serie l-am avut marţi, 20 septembrie, împreună cu BNM”, a specificat Cosmin Vladimirescu. Directorul regional Master Card a apreciat că aceste instrumente de plată – cardurile bancare deschid posibilităţi mari pentru deţinători. „În acest proces educativ trebuie implicaţi şi agenţii economici, comercianţii care ar urma să instaleze terminale în magazinele lor, precum şi consumatorii”, a menţionat Cosmin Vladimirescu. Banca Naţională a Moldovei speră că în anii următori nivelul plăţilor prin intermediul cardurilor bancare să atingă 30 la sută din total. Ponderea ideală pentru Republica Moldova ar fi 50:50 (jumătate din totalul plăţilor să fie efectuate prin carduri bancare, iar cealaltă jumătate în numerar).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.