94 de şcoli de circumscripţie vor fi reabilitate începând cu acest an

Anul acesta va începe reabilitarea a 94 de şcoli de circumscripţie. Când lucrările vor fi încheiate, instituţiile vor avea clase de studii moderne, cu acces la internet. Despre aceasta a comunicat premierul Vlad Filat la o prezentare a priorităţilor Guvernului, susţinută în faţa profesorilor şi studenţilor ASEM, transmite Info-Prim Neo. Potrivit primului ministru, în 2013 va fi aprobată o nouă strategie de dezvoltare a educaţiei, până în anul 2020, care urmează să clarifice traseul de dezvoltare a educaţiei pentru această perioadă de timp. Documentul va anunţa schimbările de conţinut în domeniul educaţiei, dar şi proiecte de reabilitare a infrastructurii, introducerea tehnologiilor informaţionale în şcoli şi universităţi. Urmează să fie aprobat şi noul Cod al Educaţiei, care va oferi instrumentele juridice pentru implementarea viziunii Guvernului asupra procesului de educaţie, expusă în strategie, a comunicat Vlad Filat. „În 2013 vor demara mai multe măsuri pentru construirea unui sistem obiectiv de evaluare a performanţelor elevilor şi studenţilor, dar şi a instituţiilor educaţionale, urmărindu-se reducerea fraudării examenelor. Urmează să fie creată Agenţia pentru evaluarea calităţii şi acreditării instituţiilor de învăţământ vocaţional şi superior”, a adăugat Vlad Filat. Cât priveşte examenele de bacalaureat, premierul a spus că ceea ce s-a întâmplat anul trecut nu poate fi calificat decât o mare ruşine. „În anul curent vom avea un alt mod de organizare a examenelor la BAC”, a spus Vlad Filat. Prim-ministrul a precizat că va fi instituită o nouă componenţă a persoanelor responsabile de evaluare, totodată va fi modificat sistemul de monitorizare şi control prin digitalizarea acestuia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.