Consiliul Coordonator al Audiovizualului anunţă că a expirat termenul de depunere a dosarelor pentru suplinirea a trei funcţii vacante de membru al Consiliului de Observatori (CO) al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” (TRM). La concurs s-au înscris nouă persoane, transmite IPN.
CCA menţionează că cei nouă pretendenţi sunt: Alexandru Vasilachi, Marcel Drăgan, Veaceslav Vlad, Alexandru Grosu, Larisa Călugăru, Gheorghe Ciobanu, Alexandru Popovici, Ştefan Secăreanu şi Dumitru Crudu.
Concursul presupune audierile publice şi selectarea candidaturilor (câte doi candidaţi pentru fiecare post vacant), care va avea loc în cadrul unei şedinţe publice a CCA. Această urmează să aibă loc în decurs a cel mult 15 zile de la data limită de prezentare a documentelor.
CCA urmează să selecteze şase candidaţi, pe care îi va înainta Parlamentului, urmând ca legislativul să confirme în funcţie cei trei membri ai Consiliului de Observatori al IPNA Compania „Teleradio-Moldova”.
Concursul pentru suplinirea a trei funcţii vacante de membru al Consiliului de Observatori al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” a fost anunţat pe 13 septembrie.