9 din 10 persoane care apelează „Telefonul Încrederii” pentru victimele violenţei domestice sunt femei

Numărul persoanelor care au apelat „Telefonul Încrederii” pentru victimele violenţei domestice, lansat de Centrul Internaţional „La Strada”, depăşeşte cu mult aşteptările. În medie pe lună sunt 50 de apeluri, majoritatea (în proporţie de 93%) de la femei, a comunicat vicepreşedintele Centrului „La Strada”, Daniela Misail-Nichitin, solicitată de Info Prim Neo. „În majoritatea cazurilor telefonează nemijlocit victima sau persoane foarte apropiate din mediul victimei care cer ajutor pentru a rezolva această problemă, dar avem şi apeluri şi din partea specialiştilor la nivel de comunitate, care cer sfaturi pentru intervenţii într-un caz sau altul”, a menţionat Daniela Misail-Nichitin. Mai bine de jumătate din persoanele care sună au nevoie de asistenţă psihologică, iar 2 din 10 şi de asistenţă juridică. Centrul „La Strada” oferă asistenţă psihologică şi consultaţii privind procedura de protecţie când este pusă în pericol viaţa şi sănătatea persoanei. „Atâta timp cât subiectul de violenţă domestică va fi tratat ca o normă, cred că mai avem mult de lucrat la acest capitol, pentru că este vorba de o schimbare de atitudine şi o atitudine nu se schimbă într-un termen restrâns”, a subliniat Daniela Misail-Nichitin. Telefonul Încrederii 0 8008 8008, destinat victimelor violenţei domestice, a fost lansat în noiembrie 2009 în cadrul Campaniei Naţionale "Familia sănătoasă este familia fără violenţă”, având drept scop consilierea psihologică şi emoţională a persoanelor care suferă din cauza violenţei domestice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE