80 de proiecte pentru tineri au fost implementate în raionul Ialoveni timp de 3 ani

Circa 80 de iniţiative şi proiecte propuse de tineri au fost implementate în raionul Ialoveni timp de 3 ani în cadrul programului Fondul pentru tineri din Ialoveni. Bugetul total este de 520 de mii de lei, fiind implementat în 21 de sate din raion, transmite IPN.

Coordonatorul proiectului, Sergiu Gurău, a menţionat vineri, 24 mai, în cadrul unei conferinţe de presă, că printre proiectele implementate se numără amenajarea parcurilor, deschiderea staţiilor de radio în şcoli, asigurarea accesului la internet wi-fi în parcuri, festivaluri, excursii pentru tinerii din categoria social vulnerabilă, întâlniri cu personalităţi, cluburi de teatru şi dotări de echipamente în şcoli.

Echipa proiectului este compusă din 12 membri, vârsta medie a acestora este de 18 ani, majoritatea sunt elevi. Scopul acestora este de a încuraja participarea tinerilor şi a voluntarilor la dezvoltarea comunităţilor locale. În cadrul unui program de granturi mici se oferă câte 5-6 mii de lei pentru proiect. Tinerii pot aplica la acest program prin trimiterea unui formular care conţine descrierea proiectului şi cum acesta va dezvolta comunitatea. Programul pentru granturi mici este lansat de 2 ori pe an, primăvara şi toamna.

Sergiu Gurău a spus că programul presupune, în primul rând, implicarea activă a tinerilor în dezvoltarea comunităţii. Tinerii sunt cei care nemijlocit identifică anumite probleme în comunitate şi găsesc soluţii prin intermediul unor iniţiative. Sergiu Gurău a mai spus că 13 % din finanţele Fondului pentru tineri din Ialoveni au fost acumulate de către membrii echipei proiectului, prin organizarea diferitor evenimente, la care participanţii sunt rugaţi să achite o taxă simbolică. Prin aceste proiecte tinerii fac un schimb de experienţă, lucrează în echipă şi fac cu bani puţini lucruri bune.

Preşedintele raionului Ialoveni, Nicolae Andronachi, a menţionat că numărul tinerilor care se implică în proiecte şi iniţiative pentru comunitatea locală se măreşte cu fiecare an şi că tinerii sunt paza viitorului, acei care vor schimba situaţia de mâine în ţară.

Programul raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” este coordonat de către Asociaţia obştească „Eco-Răzeni”, în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi cu susţinerea financiară a Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul  Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi).

  • sergiu gurau despre programul fondul pentru tineri.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.