8 persoane s-au înecat timp de o zi
Duminică, 10 iunie, în ţară s-au înecat 8 persoane, printre care şi un minor. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că în majoritatea cazurilor adulţii înecaţi au intrat în apă în stare de ebrietate.
Două victime sunt din raionul Ialoveni, satele Ulmu şi Cigârleni. Alte patru – din Criuleni şi Străşeni. O persoană s-a înecat la Vadul lui Vodă şi una la Călăraşi.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează cetăţenii să fie mai prudenţi când pleacă la scăldat, să evite scufundările în locuri necunoscute, iar cei care nu pot înota să nu intre în apă la adâncime. Nu se admite înotul pe timp de noapte şi nici dacă au fost consumate băuturi alcoolice. Este interzis scăldatul cu saltele cu aer, anvelope din cauciuc sau alte obiecte improvizate. Copiii nu trebuie lăsaţi fără supraveghere.
De la începutul sezonului estival, pe teritoriul republicii au fost înregistrate 29 de cazuri de înec, dintre care 7 minori.