„E greu să-ți aduci aminte prin ce chinuri a trecut poporul nostru, dar totuși oamenii nu s-au lăsat să fie călcați în picioare de cineva. Moldovenii nu vor și niciodată nu au vrut război, iar cei care au cunoscut teroarea acelor timpuri abia își rețin lacrimile când vorbesc prin ce au trecut. Memoria lor trebuie onorată, numele lor trebuie cinstit, trebuie să ne aducem aminte de ei așa cum erau – plini de omenie, cu frică de Dumnezeu, înrădăcinați în neam și cu mare dragoste de viață”. Declarațiile au fost făcute la mitingul organizat la Monumentul „Trenul Durerii” de pe Aleea Gării, organizat la cei 75 de ani de la cel de-al doilea val de deportări din Basarabia, transmite IPN.
Valentina Sturza, președinta de onoare a Asociației Foștilor Deportați și Victime Politice ale Regimului Comunist, a declarat că astăzi țara este în doliu, fiindcă multe persoane care au fost duse pe meleaguri străine nu s-au mai întors acasă. Au fost deportate 35 de mii de persoane – copii, părinți, bunici. Nimeni nu a fost cruțat, nici gravide, nici persoane cu dizabilități, nici bătrâni. Astăzi din cei care au fost deportați în 1941 în Republica Moldova mai sunt doar 6 persoane.
„Pentru noi, cei care am suferit pe nedrept, este o zi neagră. Fiind copii mici, treziți în miez de noapte cu răcnite „быстрее” (mai repede, n.r.) ca să ieșim din paturile în care dormeam. În curțile caselor ne așteptau mașinile în care am fost încărcați și duși la gări. Am fost urcați în vagoane marfare în care cu câteva zile înainte au fost transportate vite domestice. Așa am mers aproape două săptămâni. Ajungând o parte în Siberia de Gheață, o parte în nisipurile Kazahstanului, noi totuși am supraviețuit în ciuda celor care ne-au dus la pieire”, a menționat Valentina Sturza.
Prezentă la eveniment, președinta Maia Sandu a declarat că pacea și libertatea de a ne trăi viața în casele noastre în liniște este obiectivul cel mai de preț, dar și datoria care trebuie să ne lege pe toți. Șefa statului spune că alegem pacea pentru toți copiii Moldovei
„Noi nu am ales să fim deportați, nimeni nu ne-a întrebat. Noi nu am ales să fim înfometați, uciși, trimiși la război. Neamul nostru a sângerat în timp ce alții ne decideau soarta. Și chiar dacă nu putem schimba trecutul, avem datoria să-l cunoaștem. Să nu uităm niciodată ororile lui și să ne asigurăm că niciodată țara noastră nu va mai trece printr-o asemenea teroare. Avem datoria să ne punem țara la adăpost, să înaintăm sacrificiile înaintașilor noștri care au rămas întotdeauna demni și drepți, să prețuim libertatea câștigată, amintindu-ne de durerea prin care a trecut poporul nostru, să apărăm libertatea de a alege pentru noi, libertatea de a trăi într-o țară în care niciodată să nu fie ridicați noaptea cu pușca la tâmplă copii, mame, tați, bătrâni”, a notat președinta Sandu.
Președinta Fundației Academia Civică, Ana Blandiana, a declarat că un memorial nu este un drum spre trecut, ci este un drum spre prezent și viitor, un drum spre înțelegerea prezentului și spre deschiderea viitorului. „Amintindu-ne și comemorând deportările de după ocupația sovietică, suntem obligați să ne dăm seama că, de fapt, comunismul nu s-a terminat, în Rusia de astăzi mai persistă dintre cele mai rele caracteristici pe care credeam că le-am depășit… Această comemorare este o oglindă care arată că drumul înainte este doar drumul spre Europa”, a mai spus scriitoarea.
În Moldova au fost trei valuri de deportări în masă: în iunie 1941, iulie 1949 și aprilie 1951.
