70% din plaja de la Vadul lui Vodă este acoperită cu apă, dar situaţia la Staţia de pompare a apei din localitate este sub control. „În momentul în care vom avea informaţii că nivelul apei ar putea depăşi 17 metri atunci vor trebui să fie luate măsuri în ceea ce priveşte limitarea accesului în zona de odihnă”, a declarat primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, după o vizită de lucru la Vadul lui Vodă, transmite Info-Prim Neo. „Inspectarea situaţiei la Staţia de pompare, precum pe plajă şi din taberele de odihnă este necesară pentru a asigura cetăţenii municipiului că vor avea în continuare apă fără probleme”, a menţionat primarul. În zona Vadul lui Vodă apa în Nistru atinge acum 14,20 metri, faţă de 9 metri în perioadele când nu sunt precipitaţii abundente. Pericolul de inundare a Staţiei de pompare poată să apară dacă nivelul apei va depăşi 18 metri. Constantin Becciev, directorul SA „Apă-Canal Chişinău”, a spus că situaţia de la Vadul lui Vodă este sub control, serviciile specializare sunt gata să facă faţă situaţiei. „Avem informaţii de la colegii din Ucraina că vine o viitură, dar aceasta nu este atât de periculoasă, precum a fost şi cea din anii precedenţi. Credem că nivelul apei la Staţia de pompare nr. 1 va fi 16 – 16,5 metri, ceea ce nu prezintă un pericol major pentru unităţile noastre”, a declarat directorul ACC. Rezerva Staţiei de pompare nr. 1 din oraşul Vadul lui Vodă este de 21 de metri.