Pentru prima dată, 11 şcoli din regiunea transnistreană şi-au creat bloguri, unde elevii îşi pot exersa abilităţile de scriere şi îşi pot face publice realizările. 70 de elevi din regiunea transnistreană au fost ajutaţi să creeze bloguri pentru şcolile în care studiază. La finele cursului de instruire, tinerii bloggeri s-au întrunit la o şcoală de vară, organizată cu asistenţa Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, pentru a demonstra rezultatele obţinute şi a face schimb de experienţă, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al PNUD Moldova, participanţii la şcoala de vară au menţionat că au învăţat şi au aplicat într-un mod interactiv regulile de scriere pentru media online, au deprins tehnici de documentare, de fotografiere şi de combinare reuşită a textelor cu imaginile. Instruirea tinerilor bloggeri este parte a unui proiect realizat în vederea dezvoltării mass-media din regiunea transnistreană de către Centrul pentru Jurnalism Independent în parteneriat cu Centrul Media şi organizaţia Stels-Tera din Tiraspol, cu asistenţa Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
„Programul de susţinere a măsurilor de promovare a încrederii are drept scop încurajarea cooperării oamenilor de pe cele două maluri ale Nistrului, pentru a răspunde provocărilor care-i afectează în egală măsură, indiferent de locul în care locuiesc – Chişinău, Bender sau Zona de Securitate”, a declarat Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova.
„Prin intermediul blogurilor, tinerii se pot implica în rezolvarea problemelor care îi afectează pe ei, generaţia şi comunităţile lor. Fiecare om îşi doreşte ca vocea lui să fie auzită, iar opinia lui să fie luată în considerare”, a declarat Nicola Harrington-Buhay, reprezentantul permanent PNUD în Moldova.
Pe lângă instruirea tinerilor bloggeri din regiunea transnistreană, în cadrul proiectului susţinut de UE şi PNUD, a mai fost realizat un studiu de evaluare a necesităţilor mass-media din stânga Nistrului. 20 de jurnalişti profesionişti de pe ambele maluri ale Nistrului au fost instruiţi în domeniul multimedia şi au realizat în comun 10 produse media, pe care le-au publicat/difuzat pe unul sau mai multe canale media.
Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” este implementat de PNUD Moldova în perioada 2012-2015, cu un buget total de 10,6 milioane de euro, acordaţi de Uniunea Europeană şi PNUD.