Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, va înainta Parlamentului un proiect de lege cu 7 propuneri de modificare a legislaţiei pentru redresarea situaţiei în care se află agricultorii. Igor Dodon a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că proiectul a fost prezentat deja la Comisia parlamentară pentru economie, iar cinci deputaţi din AIE au declarat că vor susţine iniţiativa, transmite Info-Prim Neo. Proiectul prevede diminuarea presiunii fiscale asupra contribuabililor din sectorul agrar, majorarea Fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli şi extinderea direcţiilor subvenţionate de stat. Suma totală a beneficiilor suplimentare în diferite forme pentru agricultori, ca urmare a promovării propunerilor din proiect, va constitui circa 430 de milioane de lei în anul 2012, susţine Igor Dodon. Socialiştii propun diminuarea cu 50% a impozitului funciar pe terenurile cu destinaţie agricolă. Aceasta, potrivit lui Igor Dodon, va permite susţinerea în anul 2012 cu 75 de milioane de lei a producătorilor agricoli şi a proprietarilor de terenuri agricole. De asemenea se propune stabilirea cotei zero la impozitul pe venitul nedistribuit al agenţilor economici din agricultură. Această modalitate s-a dovedit a fi cea mai sigură pentru stimularea direcţionării profiturilor spre reinvestire. Revenirea la aplicarea impozitului pe venit la cota de 12% şi anularea tuturor facilităţilor fiscale existente, inclusiv pentru micul business, este recepţionată de mediul de afaceri ca un semnal negativ pentru iniţierea afacerilor noi şi localizarea în Republica Moldova a investiţiilor, a menţionat preşedintele Partidului Socialiştilor. Restabilirea facilităţii la impozitul pe venit pentru veniturile obţinute de persoanele fizice, cetăţeni ai Republicii Moldova, de la înstrăinarea terenurilor cu destinaţie agricolă este o altă propunere care se conţine în proiect. Igor Dodon a mai spus că, în condiţiile unui an agricol climateric nefavorabil, în scopul sporirii susţinerii întreprinderilor agricole, se propune de a majora aportul statului la achitarea contribuţiilor de asigurări sociale de către agenţii economici ce activează în domeniul agricol, de la 6 la 10 puncte procentuale. Această modificare va permite, potrivit deputatului, economisirea de către angajatori a circa 25 de milioane de lei în anul curent. Anularea Taxei pe Valoarea Adăugată în mărime de 8% la producţia agricolă şi revenirea la cota standard cu subvenţionarea din partea statului a TVA în agricultură prin rambursarea integrală a acestui impozit din buget, este încă o propunere a socialiştilor. PSRM mai propune majorarea cu 200 de milioane de lei a Fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli. Totodată, Igor Dodon a spus că este necesar ca Guvernul să vină cu propuneri de optimizare cu 50 de milioane de lei a cheltuielilor aparatului administrativ finanţat din bugetul de stat, din contul moratoriului asupra procurărilor în anul 2012 a autovehiculelor de serviciu, limitarea cheltuielilor de întreţinere a acestora, reducerea cheltuielilor de achiziţii de mobilier nou pentru autorităţile publice şi stabilirea unui control strict asupra deplasărilor de serviciu a funcţionarilor peste hotarele ţării. Proiectul va fi propus la una din şedinţele apropiate a Parlamentului.