Un cuplu din Ungheni a fost condamnat recent la închisoare pentru traficarea a 7 persoane din acelaşi raion pentru exploatarea prin muncă în Rusia. Sentinţa a fost pronunţată după ce s-a demonstrat că în intervalul anilor 2012-2014, inculpatul împreună cu concubina sa au recrutat acele persoane, promiţându-le că vor fi angajaţi la un lucru bine plătit în Federaţia Rusă, transmite IPN.
Procuratura Generală anunţă într-un comunicat de presă, că inculpaţii le-au procurat victimelor bilete şi le-au transportat în regiunile Lipeţk şi Voronej. La destinaţie, sub pretextul punerii la evidenţă şi perfectarea documentelor, inculpaţii le-au confiscat victimelor paşapoartele, lipsindu-i de posibilitatea de a întrerupe lucrul la propria dorinţă. În acest mod, victimele au fost impuse să lucreze la diverse lucrări agricole timp de mai multe luni, fără a fi remunerate, asigurându-le doar condiţii minime de trai.
Fără a le remunera corespunzător munca prestată, inculpaţii le-au reţinut plăţile ce li se cuvin, în sumă totală de 77 mii lei.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală, procurorii au mai stabilit că, în cursul anului trecut, inculpatul a cultivat ilegal în gospodăria sa cânepă, fără scop de înstrăinare. Recent, pentru comiterea traficului de fiinţe umane în scop de exploatare prin muncă, inculpatul şi concubina sa, au fost condamnaţi la 8 şi, respectiv, 7 ani închisoare. De asemenea, pentru circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, fără scop de înstrăinare, instanţa l-a pedepsit pe bărbat cu o amendă penală de 4 mii de lei.
Sentinţa este cu drept de atac.