65,7% din exporturile Republicii Moldova au mers în țările UE și 15,8% în CSI

Republica Moldova a exportat în primele unsprezece luni ale anului trecut mărfuri în valoare totală de 2,6 miliarde dolari, mai mult cu 3%, față de aceeași perioadă a anului precedent. 65,7% din totalul de exporturi au mers în țările Uniunii Europene, față de 69,4% în 2018, iar în țările CSI s-au exportat 15,8% din mărfuri, față de 15,5% în 2018, transmite IPN cu referire la datele Biroului Național de Statistică.

Datele statistice arată o creștere a exporturilor în Bulgaria, Elveția, Republica Cehă, SUA, Malaysia, Polonia, Federația Rusă etc. În alte țări, precum: Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Kazahstan, Arabia Saudită, Danemarca, sau Portugalia volumul de export s-a micșorat.

În ianuarie-noiembrie 2019, importurile de mărfuri au crescut cu 1,2% față de aceeași perioadă din 2018 și au constituit 5,3 miliarde dolari. Din totalul importurilor 49,8% s-a făcut din țările UE, cu 0,1 puncte procentuale mai puțin comparativ cu 2018. Din țările CSI au venit 24,1% în total importuri, cu 0,7 puncte procentuale mai puțin, față de aceeași perioadă a anului 2018. Au crescut importurile din Republica Cehă, Pakistan, Turcia, Vietnam, SUA și s-au diminuat din Turkmenistan, Austria, Danemarca, Bulgaria, Chile sau Canada.

În ianuarie-noiembrie 2019, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, au sporit importurile de produse medicinale și farmaceutice, aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii, carne și preparate din carne, instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat etc. Au scăzut importurile de energie electrică, mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor, semințe și fructe oleaginoase, petrol și produse înrudite sau minereuri metalifere și deșeuri de metale.

Persoanele fizice au importat în primele unsprezece luni ale anului 2019 mărfuri și produse în valoare de 191,5 milioane dolari, cu 16,5% mai mult în raport cu aceeași perioadă din anul 2018. Creșterea a fost condiționată, în principal, de majorarea importurilor de autoturisme cu 19 %, cărora le-au revenit 82 % din importurile realizate de persoanele fizice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.