65 de delegații sunt așteptate la Chișinău la Conferința Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova

La cea de-a cincea ediție a Conferinței Ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova, care va avea loc la Chișinău pe 17 septembrie, vor participa peste 65 de delegații. Acestea vor fi reprezentante de către miniștri, viceminiștri, secretari de stat ai ministerelor de externe din statele partenere, reprezentanți ai corpului diplomatic și organizațiilor internaționale. Detalii despre eveniment a oferit vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, într-un briefing de presă, transmite IPN.

Eforturile sunt concentrate în cadrul celor patru grupuri de lucru ale platformei: Justiție, anticorupție și securitate; Energie, eficiență energetică și mediu; Dezvoltare economică durabilă și infrastructură strategică; Reforma administrației publice și managementul finanțelor publice.

„La modul concret ne propunem să conectăm tot mai mult Republica Moldova cu Uniunea Europeană prin investiții în infrastructură, să reducem vulnerabilitatea energetică și costurile ridicate prin investiții în eficiența energetică, să impulsionăm în continuare creșterea economică prin sprijinul mediului de afaceri. Republica Moldova este un furnizor de stabilitate o țară în care construim democrația, transformăm oportunitățile în bunăstare pentru cetățeni”, a susținut Mihai Popșoi.

Lansată de Germania, Franța și România în martie 2022, după invazia în scară largă a Federației Ruse împotriva Ucrainei, Platforma a ajutat Republica Moldova să facă față multiplelor vulnerabilități, să mențină stabilitatea, să continue  reformele economice, a subliniat Mihai Popșoi. Un rol esențial în stabilitatea Platformei, spune oficialul, îl joacă miniștrii afacerilor externe, copreședinții acestei Platforme (miniștri din Franța, România). Primele trei ediții au avut loc la Berlin, București și Paris, după care Moldova și-a asumat rolul de coordonare, organizând cea de-a patra conferință la Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.