600 de mii de lei rămân la deputatul Diacov. Recursul ANI a fost respins

Diferență de peste 600 de mii de lei între averea dobândită și veniturile obținute de către deputatul Partidului Democrat, Dumitru Diacov, și soția acestuia, constatată de Autoritatea Națională de Integritate, nu va fi confiscată. Curtea de Apel Chișinău a respins recursul ANI ca fiind neîntemeiat și a menținut încheierea primei instanțe, transmite IPN.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 24 martie 2021, s-a respins cerința reprezentantului ANI, care a solicitat aplicarea sechestrului asupra mijloacelor bănești aflate pe conturile bancare deschise pe numele lui Dumitru Diacov și soția acestuia, în limita valorii acțiunii în sumă de 603 728 lei, ca fiind neîntemeiată. Instanța de fond și-a motivat decizia pe faptul că Autoritatea nu ar fi prezentat probe justificative în temeiul cărora ar fi necesară aplicarea măsurilor de asigurare a acțiunii.

Colegiul Curții de Apel subliniază că instanța de fond corect a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea recurentei-reclamante Autoritatea Națională de Integritate privind asigurarea acțiunii. „Colegiul reține că reclamanta a depus cererea de asigurare a acțiunii fără a confirma necesitatea aplicării măsurilor asiguratorii solicitate prin înscrisuri corespunzătoare, astfel încât nu este satisfăcută cerința privind justificarea aplicării măsurilor solicitate, or, scopul acestei instituții este de a conserva o anumită situație legală sau de fapt pentru a proteja drepturile părții interesate, drepturi tangențiale cu obiectul litigiului”, precizează în hotărârea sa instanța de apel.

„Așadar, având în vedere faptul că încheierea primei instanțe este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurentă neîntemeiate, instanța de recurs reiterează concluzia de a respinge recursul declarat și a menține încheierea primei instanțe”, se mai menționează în hotărârea Curții.

Autoritatea Națională de Integritate a constatat o diferență de peste 600 de mii de lei între averea dobândită și veniturile obținute de către deputatul Partidului Democrat, Dumitru Diacov, și soția acestuia, în perioada 2014-2019. ANI a transmit cauza în instanța de judecată pentru declanșarea procedurii de confiscare a averii nejustificate. Potrivit ANI, deși deputatul a beneficiat de dreptul de a-și prezenta punctul de vedere în cadrul procedurii de control, acesta  și-a justificat doar o parte din averea deținută.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.