600 de absolvenţi de internate vor fi ajutaţi în cadrul unui proiect cu finanţare europeană

Asociaţia „Amici dei Bambini Moldova” lansează proiectul „Consolidarea capacităţilor asociaţiilor obşteşti şi ale autorităţilor publice locale din Moldova şi Ucraina în vederea promovării incluziunii sociale a tinerilor ex-instituţionalizaţi”. Programul este destinat absolvenţilor gimnaziilor internat şi este finanţat de Uniunea Europeană, transmite Info-Prim Neo. Directorul filialei din Moldova a Asociaţiei „Amici dei Bambini”, Stela Vasluian, a declarat luni, 7 iunie, la o conferinţă de presă că proiectul se va derula timp de 36 de luni şi va avea 600 de beneficiari din Republica Moldova şi Ucraina. Proiectul este axat pe patru arii de intervenţie, cum ar fi cercetarea, instruirea personalului implicat în activităţile direcţionate către beneficiarii finali, prestarea de servicii către aceşti beneficiari şi cea de a patra este una transversală şi prevede activităţi de susţinere a copiilor. La această etapă dă startul activităţilor de aprofundare a cunoştinţelor despre fenomenul de excluziune şi marginalizare a tinerilor, se vor culege date despre situaţia copiii ex-instituţionalizaţi din ambele ţări, va fi creată o bază de date despre toate ONG-urile şi toate serviciile care se implică în protejarea acestor copii, vor fi analizate necesităţile reale ale tinerilor absolvenţi ai internatelor pentru ca în viitor Asociaţia „Amici dei Bambini Moldova” să reuşească să dezvolte serviciile de care au nevoie. Necesitatea implementării proiectului a survenit pe fundalul problemelor cu care se confruntă un absolvent, care nu are nici casă, nici susţinere. Stela Vasluian spune că în condiţiile în care nu există programe sociale pentru susţinerea acestor copii, iar colaborarea între autorităţile publice şi societatea civilă este ineficientă, absolvenţii de internate se transferă în grupurile de risc, fetele devenind prostituate, iar băieţii – delicvenţi. Proiectul se adresează absolvenţilor şcolilor internat, asistenţilor sociali, psihologilor şi juriştilor implicai în activităţi cu copiii instituţionalizaţi şi ex-instituţionalizaţi. Alţi beneficiari sunt familiile de plasament disponibile să accepte absolvenţi de internate, asociaţiile obşteşti şi autorităţile publice locale, instituţiile de învăţământ superior, persoane responsabile de elaborarea politicilor în domeniul protecţiei sociale, educaţiei, tineretului. „Ne propunem să promovăm incluziunea socială a acestor absovenţi prin intermediul consolidării parteneriatului dintre sectorul public şi privat”, a declarat Stela Vasluian. Bugetul proiectului este de 12 milioane lei. În proiect vor fi implicate trei ţări – Republica Moldova, Ucraina şi Italia. În Republica Moldova proiectul va fi implementat de către 6 parteneri locali, printre care Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a USM, Centrul de dezvoltare a resurselor în domeniul protecţiei copilului şi familiei, Centrul de consutanţă în afaceri şi Asociaţia creştină de caritate „Bethania”.
  • stela vasluian despe proiect.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.