Încă 6 companii producătoare de vin sunt testate pentru posibilitatea de a exporta producţia în Federaţia Rusă. În acest moment în Rusia pot exporta 36 de companii din Republica Moldova, iar până la sfârşitul anului alte 12 pot obţine acest drept, potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), oferite pentru Info-Prim Neo. Companiile care doresc să exporte vin şi alte produse alcoolice în Rusia trebuie să-și depună dosarul la MAIA, după care acesta este transmis la Rosspotrebnadzor-ul rusesc. După o anumită perioadă, o echipă de experţi ruşi efectuează o vizită la compania solicitantă și apoi iau decizia de a permite sau nu exportul. În primele 5 luni ale anului curent, cele 36 de companii exportatoare au vândut în Rusia vin şi alte băuturi alcoolice în sumă de peste 17 mln dolari. Specialiştii ministerului susţin că se simte o uşoară creştere faţă de perioada similară a anilor precedenţi. Republica Moldova exportă băuturi alcoolice în mai multe state. Vinul moldovenesc este la mare căutare în Georgia. Specialiştii susţin că vinul produs în Moldova are aciditate mai mare decât cel georgian şi este pe gustul multor georgieni, vinul lor fiind mai dulce. Aproape toate statele CSI şi cele din UE importă băuturi alcoolice din Republica Moldova. De asemenea vinul moldovenesc este exportat şi în state precum China, Japonia, Canada, SUA, Serbia, Albania, Hong Kong, Taiwan, Brazilia şi Mongolia. Băuturile alcoolice de provenienţă moldovenească ajung chiar şi în Africa, printre importatorii din Moldova se numără şi Nigeria.