52 de afaceri investiţionale ale moldovenilor migranţi sau ale rudelor acestora vor fi finanţate prin intermediul Programului „PARE 1+1”. Proiectele presupun investiţii de 29,3 milioane de lei, iar suma granturilor solicitate prin intermediul programului constituie 9 milioane de lei. Astfel, un 1 leu solicitat din cadrul „PARE 1+1” va atrage circa 3 lei investiţii în economie, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Economiei.
Ministrul economiei, Valeriu Lazăr, a menţionat că programul, la această etapă, demonstrează rezultate optimiste, însă poate fi extins prin componente noi, derivate din oportunităţile ce se deschid odată cu intrarea în vigoare a acordului care presupune şi crearea zonei de liber schimb cu UE.
Lucrătorii migranţi moldoveni îşi investesc economiile acumulate preponderent în agricultură – 20 de afaceri, servicii – 16 afaceri, producere/prelucrare – 13 afaceri. În turism a fost înregistrată o singură cerere.
Majoritatea cererilor au parvenit din municipiul Chişinău (19,6%), Drochia, Orhei, Glodeni, Străşeni, Ialoveni etc.
Suma maximă a finanţării acordată de stat în cadrul programului constituie 200 de mii de lei pentru un proiect.