50 din cele 175 de maşini ale întreprinderii „Apă-Canal Chişinău” SA sunt dotate cu sisteme GPS. Furnizorul este lider în ceea ce priveşte dotarea unităţilor de transport cu acest sistem. Anual numărul acestora creşte şi se planifică dotarea tuturor unităţilor de transport, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al furnizorului. Director tehnic adjunct pe producţie, Vitalie Midari, a declarat luni, 18 iunie, la şedinţa operativă de la Primărie, că primele maşini ale regiei au fost echipate cu sisteme GPS începând cu iulie 2008. Supravegherea maşinilor prin satelit a dat rezultate pozitive. „Datorită implementării sistemelor GPS am reuşit să reducem consumul de combustibil cu 30%, iar şoferii respectă cu stricteţe rutele pe care le au, fără abateri. Dotarea cu GPS a unităţilor de transport este un instrument foarte eficient pentru gestionarea lucrărilor la întreprindere. Datorită acestui sistem de monitorizare se reuşeşte remedierea rapidă a avariilor. Specialiştii depistează imediat care unitate de transport este mai aproape de scurgerile înregistrate, astfel încât muncitorii ajung la destinaţie în timp record”, a menţionat Vitalie Midari. Potrivit lui Vitalie Midari, cheltuielile pentru instalarea sistemului de monitorizare pentru cele 50 de maşini ale regiei se estimează la aproximativ 200 de mii de lei. Abonamentul lunar pentru acest serviciu constituie 150 de lei pentru fiecare maşină. Toate cheltuielile sunt suportate de către furnizorul de apă. Şi directorul Parcului Urban Autobuze, Iacob Capcelea, a declarat că din 136 de autobuze din dotare, 35 au sistem GPS. Potrivit lui, lipsa surselor financiare nu-i permite întreprinderii să pună GPS şi la celelalte autobuze. Directorul comercial al întreprinderii SA „Termocom”, Mihai Arusoi, a declarat că la întreprindere 4 unităţi din 120 sunt dotate cu sisteme GPS. Primarul Dorin Chirtoacă a solicitat pentru şedinţa următoare fiecare subdiviziune şi întreprindere municipală să prezinte datele exacte privind numărul unităţilor dotate cu sisteme GPS.