5 centre de BAC şi 4 domicilii au fost supuse perchеziţiei

Cinci centre de bacalaureat şi patru domicilii au fost supuse percheziţiei, marţi, 12 iunie, în timpul examenelor la limba străină, transmite Info-Prim Neo. Viorel Morari, şef-interimar al Procuraturii Anticorupţie, a declarat, în cadrul unui briefing de presă, că Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în comun cu Procuratura Anticorupţie, au pornit un dosar penal pentru trafic de influenţă în cazul a 30 de persoane – profesori, studenţi şi rude care asigurau scrierea examenului de bacalaureat. În cele 5 centre de BAC percheziţionate au fost ridicate peste 200 de telefoane mobile, în afara telefoanelor care au fost aruncate peste geam pentru a nu identificate. Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei generale urmărire penală CCCEC, a declarat că două persoane din cele cercetate sunt profesori care au fost implicaţi şi anul trecut în împrejurări similare. Cele 5 centre de BAC în care au fost depistate telefoane mobile la elevi sunt din Nisporeni, Făleşti, satul Svetlîi (Comrat), două licee din capitală, în unul din care a fost găsit un număr record de telefoane mobile. La 268 de elevi care au susţinut BAC-ul, au fost depistate 163 de telefoane. Lucrările acestor elevi urmează să fie anulate. Decizia va fi luată de către Comisia Naţională de Examene. 29017 candidaţi în 159 de centre de BAC, inclusiv din colegii şi universităţi, au susţinut pe 12 iunie examenul la limba străină (limba engleză, franceză, spaniolă, turcă, germană, italiană).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.