5 ani de la expulzarea profesorilor turci. Promo-LEX: Justiție tardivă și promisiuni neîndeplinite

La 5 ani de la expulzarea ilegală profesorilor turci, cauzele unora dintre ei se află în procedură de apel în instanțele turcești, iar alții deja au fost eliberați din detenție. Însă se află pe teritoriul Turciei, fiind în imposibilitate de a părăsi țara și de a se reuni cu familiile lor, care domiciliază inclusiv în Republica Moldova. Despre această informează experții de la Asociația Promo-LEX, care își reiterează apelul către autorități să depună eforturi serioase pentru a stabili adevărul despre ceea ce s-a întâmplat și să investigheze pe deplin, sub un control public adecvat, implicarea posibilă a oricărui actor public de nivel înalt, transmite IPN.

După condamnarea Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturile Omului, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a emis patru decizii cu privire la executarea hotărârii Ozdil și alții, prin care le cere autorităților moldovenești să întreprindă mai multe măsuri de ordin individual, dar și general. Reprezentanții Centrului de Resurse Juridice din Moldova și ai Asociației Promo-LEX au remis Comitetului de Miniștri câteva comunicări pe acest caz.

În cadrul ultimei sesiuni de examinare a cazului din 6-8 decembrie 2022, Comitetul de Miniștri a salutat decizia autorităților de a desecretiza materialele din cauza penală împotriva fostului șef al SIS, Vasile Botnari, precum și alte 14 documente legate de evenimentele în cauză. Comitetul a comunicat faptul că sunt așteptate informațiile privind rezultatul procedurii de apel în acest caz. În plus, autoritățile au fost invitate să informeze Comitetul cu privire la evoluția anchetei penale privind implicarea în evenimente a oricăror alți actori la nivel înalt. De asemenea, Comitetul de Miniștri a încurajat din nou autoritățile să ia în considerare necesitatea de a transmite un mesaj clar, de la cel mai înalt nivel politic, cu privire la caracterul absolut inacceptabil și la toleranța zero față de detenția arbitrară și transferurile extralegale. Comitetul a invitat autoritățile să furnizeze informații actualizate cu privire la toate aspectele menționate anterior până la 31 octombrie 2023, cel târziu.

Cauza penală privind expulzarea profesorilor turci continuă în Republica Moldova. La 16 februarie 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis plângerea depusă de Galina Tufekci – soția unuia din profesorii turci, anulând o ordonanță din 2020 prin care, în mod ilegal și abuziv, i-a fost retrasă calitatea de parte vătămată și a solicitat Procuraturii municipiului Chișinău să remedieze încălcările drepturilor sale într-o cauză penală specifică. Galina Tufekci, în nume propriu și în numele soțului, a atacat această decizie cu recurs la Curtea Supremă de Justiție. Cauza se află pe rolul CSJ.

De cealaltă parte, s-a constatat că Procuratura nu efectuează acțiuni de urmărire penală în alte cauze penale legate de „dosarul profesorilor turci”. Modul în care au fost gestionate cauzele penale inițiate din 2018 de către Procuratura Generală, retragerea abuzivă a calității de parte vătămată a soției unuia dintre profesori, secretizarea nejustificată a cauzei penale și scoaterea de sub urmărire penală a altor subiecți au compromis actul de justiție.

„Nu în ultimul rând, în pofida declarațiilor și promisiunilor făcute de mai mulți exponenți politici, unii dintre aceștia aflându-se acum la guvernare, nu s-a intervenit în niciun fel pentru a ușura situația profesorilor turci aflați în detenție. Pe durata vizitelor unor oficiali din Guvernul și Parlamentul Republicii Moldova în Turcia, situația profesorilor turci n-a fost măcar adusă în discuție”, se arată într-un comunicat de presă al asociației.

Promo-LEX solicită autoritățile să obțină în continuare informații detaliate de la autoritățile turce cu privire la situația actuală a reclamanților în Turcia, și posibilitatea aplicării Convenției Consiliului Europei privind transferul persoanelor condamnate.

Cei șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova pe 6 septembrie 2018. Cetățeni expulzați au fost condamnați în Turcia la închisoare pe termene cuprinse între 7 și 12 ani. Pe 11 iunie 2019, CEDO a constatat că Republica Moldova a încălcat drepturile celor șapte cetățeni turci și a obligat statul să achite câte 25 de mii de euro pentru cinci cetățeni turci, suma totală fiind de 125 de mii de euro. Fostul director SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat cu suspendare. Ex-directorul SIS a primit amendă în mărime de 88 de mii de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.