5 ambasadori europeni au venit la Chişinău pentru a susţine parcursul european

Ambasadorii pentru Parteneriatul Estic din cinci state europene (Franţa, Letonia, Lituania, Suedia şi Ungaria) au reiterat, în cadrul unei vizite la Chişinău, mesajul de susţinere a parcursului european al Republicii Moldova şi au subliniat importanţa comunicării către cetăţeni a avantajelor Acordului de Asociere, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, diplomaţii europeni au discutat, la o întrevedere cu ministrul afacerilor externe, Natalia Gherman, despre perspectivele evoluţiei Parteneriatului Estic până la Summit-ul de la Riga din 2015. Pentru a sprijini acţiunile întreprinse de Guvernul de la Chişinău, ambasadorii europeni se vor deplasa în regiunile de nord şi de sud ale republicii pentru a se întâlni cu administraţia publică locală, societatea civilă şi studenţii din Bălţi şi Comrat.

Ambasadorii pentru Parteneriatul Estic efectuează, în perioada 26-28 februarie, o vizită de lucru în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.