Autoritățile de la Londra au decis să transfere în Republica Moldova suma de 456 068 lire sterline – mărimea fondurilor reținute pe conturile bancare deținute de către cetățeanul Republicii Moldova, Luca Filat, fiul fostului premier Vlad Filat. Despre aceasta ambasadorul Steven Fisher a comunicat premierului interimar Aureliu Ciocoi, ministru de externe, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în conformitate cu prevederile Convenției ONU împotriva corupției, returnarea sumei va fi realizată către autoritățile relevante ale Republicii Moldova, pentru proiectele în beneficiul cetățenilor. Aureliu Ciocoi a salutat decizia autorităților britanice, fiind convenită discutarea între instituțiile relevante competente despre mecanismul exact prin care aceste fonduri să fie transferate în Republica Moldova.
Luca Filat a ajuns în vizorul autorităților de la Londra în 2018, fiind forțat să predea aproape jumătate de milion de lire sterline. Conturile sale au fost înghețate în luna mai 2018, în conformitate cu prevederile Legii privind finanțele penale, după ce anchetatorii de la Agenția Națională pentru Combaterea Criminalității (NCA) au suspectat că banii provin din activități ilegale.