41% dintre respondenții care se vor vaccinați ar accepta orice ser anti-COVID-19, studiu

41% dintre respondenți ar accepta să se vaccineze împotriva noului coronavirus, arată rezultatele Studiului 4 despre viziunile comportamentale privind COVID-19 în Republica Moldova. Numărul persoanelor care sunt de acord să fie imunizați a crescut comparativ cu studiile anterioare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

În același timp, a scăzut (de la 46% la 37%) numărul persoanelor care afirmă că nu se vor vaccina cu siguranță. Per general, serul este acceptat mai mult de către persoane în vârstă și bărbați, cei cu încredere mai mare în autorități și cei care percep virusul ca fiind aproape și că se răspândește rapid. Nivelul încă redus de acceptabilitate a vaccinului este condiționat de îngrijorarea că serul ar putea avea efecte secundare grave asupra sănătății (83% din respondenți).

Neîncrederea în procesul de vaccinare este alimentată de zvonurile negative din spațiul public. Astfel, 82% din respondenți au auzit lucruri rele despre vaccinuri, în special că acestea au efecte secundare grave și că au eficacitate redusă. Totodată, fiecare al zecelea respondent a fost expus faptului că prin vaccinare se urmărește implantarea de cipuri în corpul uman.

Dintre respondenții care acceptă să fie vaccinați, 41% sunt de acord cu orice ser anti-COVID-19 oferit de Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Totodată, fiecare a patra persoană adultă (25%) continuă să nu creadă că noul coronavirus este real sau nu este sigură că acesta există.

86% din respondenți (cu 9% mai mult față de luna noiembrie 2020) sunt îngrijorați de faptul că pandemia va avea consecințe economice pentru ei în viitor, 46% dintre cei chestionați susțin că situația lor financiară personală s-a înrăutățit (36% în noiembrie 2020) în ultimele 3 luni, iar pentru 49% a rămas neschimbată (58% în noiembrie 2020). Procentul respondenților care au evitat să meargă la medic pentru probleme ce pot fi amânate a scăzut cu 6 puncte procentuale față de studiile precedente (de la 29% la 23%).

Al patrulea val de sondaj a fost efectuat în perioada 10-21 martie 2021, pe un eșantion de 1009 persoane, din 423 localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova (cu excepția regiunii transnistrene), eroarea maximă de eșantionare fiind de ± 3%. Chestionarul studiului a fost elaborat de Biroul Regional OMS pentru Europa pentru toate țările din regiune, acesta fiind ajustat la contextul național și situația epidemiologică din Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.