40 de copii din familii social vulnerabile, din cele mai îndepărtate sate ale Republicii Moldova, au plecat la odihnă în Crimeea. Directorul de programe al organizaţiei de caritate „Clipa Siderală”, Silvia Braduţan, a precizat că aceşti copii se vor odihni în Tabăra de întremare „Sparta” din Crimeea ( s. Krasnoarmeiskoe). „Anual demarăm 6 campanii sociale destinate copiilor din familii vulnerabile din zonele îndepărtate ale ţării, dar şi copiilor orfani sau aflaţi sub tutelă. Campaniile noastre se desfăşoară iarna cu „Săniuţele Speranţei”, „Caravana de Crăciun” şi acum vara, cu odihna în Ucraina. Sunt unii copii din familii cu adevărat vulnerabile, care îşi petrec existenţa în condiţii foarte grele. Casele acestora nu au geamuri şi nici acoperiş”, a menţionat Silvia Braduţan într-o discuţie cu reporterul Info-Prim Neo. Copiii care beneficiază de această vacanţă au fost selectaţi prin intermediul unei anchete, care a fost completată de către asistenţii sociali din localităţi. Asistenţii erau rugaţi să descrie situaţia reală în care se află copiii din familiile cele mai vulnerabile, fără ca să li se ofere detalii pentru ce este nevoie de aceste date. Astfel, s-a evitat situaţia în care copiii cei mai nevoiaşi, care nu au văzut niciodată în viaţă marea, să fie înlocuiţi cu cei care au o situaţie familială foarte bună, a spus Silvia Braduţan. Tabăra de vară de întremare „Sparta” este destinată copiilor orfani şi celor fără tutelă părintească, dar şi celor din familii social - vulnerabile. Începând cu anul 1997, peste 80 de copii anual au posibilitatea să se odihnească în cadrul acestei tabere, în fiecare vară.