Circa 40 de bibliotecari de la Biblioteca B.P. Hașdeu, din Republica Moldova, participă în perioada 22-29 iulie, la un program de formare profesională organizat de către Biblioteca Metropolitană București (BNB). Vizita delegației din Republica Moldova se desfășoară în cadrul proiectului „100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”, realizat sub egida Anului Centenarului Marii Uniri, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, invitații vor beneficia de sesiuni profesionale și de ateliere practice susținute de bibliotecarii de la BMB, precum și de către reprezentanți ai partenerilor instituției. Totodată, delegația moldovenească va vizita mai multe filiale ale BMB, dar și mai multe instituții culturale din București.
Proiectul „100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România” își propune crearea unui spațiu de întâlnire și interacțiune profesională între bibliotecari menit să stimuleze schimbul de informații, împărtășirea de experiențe și bune practici. La fel, se urmărește validarea de soluții și proiecte inovatoare pentru comunitate, propuse și implementate de biblioteci, la nivel local, național, dar și internațional.