Patru din cinci adresări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului se repetă din cauza sistemului defectuos din Republica Moldova, notează preşedintele Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea. Potrivit juristului, executarea unei hotărâri a Curţii Europene pentru Drepturile Omului are două părţi. Prima constă în achitarea compensaţiei reclamantului şi redeschiderea dosarului, iar a doua în îndeplinirea tuturor cerinţelor pentru a evita încălcarea drepturilor omului în continuare. Dacă în Moldova guvernarea mai plăteşte compensaţiile şi uneori mai redeschide dosarele, atunci cu modificările pentru a evita repetarea cazurilor nu se face nimic, a declarat Vlad Gribincea la o dezbatere organizată la Info-Prim Neo. Moldova se află pe locul 3 printre ţările membre ale Consiliului Europei după numărul de cereri pe cap de locuitor depuse la CEDO. Până pe 31 decembrie 2011, CEDO a pronunţat 227 de hotărâri în cauzele moldoveneşti. La acest capitol au fost devansate state precum Portugalia sau Germania, ultima fiind parte la CEDO de la înfiinţarea acesteia, iar Moldova este de 15 ani. „Când ne uităm la statistica Moldovei, observăm o gamă foarte largă de adresări, care sunt foarte pestriţe. Aceasta ne sugerează că justiţia noastră nu lucrează”, a declarat Vlad Gribincea. În 2011 la CEDO au fost înregistrate 1025 de cereri îndreptate împotriva Moldovei, cu 8,5% mai multe decât în 2010. Din 1998 şi până în 2011, CEDO a înregistrat 7416 cereri împotriva Moldovei. Instanţa a finalizat examinarea a 43% dintre acestea. În baza celor 227 de hotărâri pronunţate, Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să plătească aproape 13 milioane de euro. Juriştii menţionează că, de regulă, compensaţiile acordate de CEDO sunt plătite reclamantului în termenele stabilite. Datele au fost prezentate în cadrul dezbaterilor publice „Reforma Curţii Europene a Drepturilor Omului şi potenţialul impact asupra integrării europene a Republicii Moldova”, la care juriştii şi-au exprimat îngrijorarea asupra faptului că unele iniţiative de reformare a CEDO ar putea avea un efect negativ asupra statelor precum Republica Moldova şi în special asupra procesului de integrare europeană spre care tinde ţara.
4 din 5 adresări ale moldovenilor la CEDO se repetă din cauza sistemului defectuos
-
vlad gribincea despre 4 din 5 cereri la cedo care puteau sa nu apara daca erau corect executate hotararile.mp3
- 0