35% din străzile satului Taraclia sunt iluminate datorită unui proiect sprijinit financiar de USAID

35% din străzile satului Taraclia, raionul Căușeni, au fost iluminate datorită unui proiect realizat cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul parteneriatului stabilit cu programul Comunitatea Mea. Proiectul are o valoare totală de 57,5 mii de dolari, dintre care peste 39,1 mii de dolari au fost investiți de USAID și 18,4 mii de dolari– contribuția APL. Totul a început de la nemulțumirea locuitorilor care aveau doar o singură stradă iluminată în sat, transmite IPN.

Implementarea proiectului a contribuit și la consolidarea capacităților administrației publice locale în atragerea investițiilor, se arată într-un comunicat de presă. Primăria a reușit să obțină finanțare suplimentară care i-a permis să extindă sistemul de iluminat stradal pe aproape întreg satul. Astfel, Taraclia, deși o comunitate mică, poate servi drept exemplu de implementare eficientă a proiectelor în domeniul iluminatului public.

Proiectul a asigurat iluminat stradal eficient pe 12,3 km din străzile locale, pentru aproape 4000 de locuitori.

Șeful Misiunii, Jeff Bryan, a spus că USAID are angajamentul de a sprijini autoritățile publice locale în efortul lor de a răspunde la nevoile cetățenilor cu transparență și responsabilitate. Acest efort demonstrează că democrația aduce rezultate și oferă mai multe oportunități pentru comunități. Proiectul de iluminat stradal este un exemplu al acestor eforturi în acțiune.

Daniel Șerban, directorul programului Comunitatea Mea, consideră că cel mai important este spiritul comunității. „Împreună cu dumneavoastră reușim să demonstrăm tuturor că se poate trăi în Moldova, că nu doar în preajma sărbătorilor oamenii trebuie să vină acasă din străinătate”, a spus el.

„Ce-și dorește un om de la sat? Lumină, drum bun, apă, căldură. Dar unde este lumină, celelalte se realizează mai ușor. Pe întuneric e mai greu. [...] Grupul [de cetățeni activi] a lucrat foarte mult și foarte bine ca să ajungem acolo unde suntem acum [...], dar mai avem de lucru, nu ne oprim aici. Grupul nostru, care continuă să mai activeze, rămâne cu câteva puncte pe care ne axăm ca să dezvoltăm comunitatea noastră”, a spus Uliana Bocancea, locuitoarea satului Taraclia.

Comunitatea Mea este programul emblematic al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în domeniul guvernării locale, implementat în Republica Moldova de organizația internațională IREX. Programul are menirea de a acorda suport autorităților publice locale în a deveni mai eficiente, transparente și responsabile față de cetățeni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.