35 ani de la fondarea IMSP AMT Botanica

Instituția Medico-sanitară publică Asociația medicală teritorială Botanica sărbătorește 35 ani de la fondare. Cu ocazia acestei date importante a avut loc un eveniment special, la care au participat reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai administrației publice centrale și locale, conducători ai instituțiilor medico-sanitare republicane și municipale, transmite IPN.

Mariana Golovaci, director al IMSP AMT Botanica, a subliniat că scopul acestui eveniment este nu doar de a marca o cifră, dar și o posibilitate de a comunica si de a stabili relații noi.

Europarlamentara și prim-vicepreședinta delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Marina Grapini, a menționat în cadrul evenimentului cât de important este să poți ține împreună un colectiv și să lucrezi împreună. La fel aceasta a adus cuvinte de felicitare instituției, specificând că Republica Moldova a progresat mult în domeniul sănătății.

În cadrul evenimentului au fost înmânate diplome de gratitudine, în semn de recunoștință pentru dedicație și implicare. Festivitatea a fost urmată de Conferința științifică ,,Asistența medicală de ambulator. Priorități, Oportunități. Provocări”, organizată de catedra medicină de familie a USMF ,,Nicolae Testemițanu”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.